stirisud.ro 1

Meteorologii anunță că va ninge din nou în București

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) prognozează o noapte cu probabilitate ridicată de înnorări și anunță că, în a doua parte a nopții, vor cădea ninsori. În prima zi de weekend, vor fi semnalate înnorări și, trecător, se vor semnala precipitații mixte, slabe. Vântul își va face simțită prezența, suflând slab și moderat.

Temperatura va urca până la 4 chiar 6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4…-2 grade. Duminică vremea se menține rece în București. Potrivit ANM, ”cerul va fi temporar noros și trecător vor fi precipitații slabe mixte, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -6 grade”.

Vineri dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare cod galben de intensificări ale vântului și viscol. Potrivit specialiștilor, de sâmbătă, 27 ianuarie, ora 5.00 și până la ora 22.00 se vor înregistra intensificări ale vântului în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului; viscol în Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri.

”În Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…65 km/h. În Transilvania vor fi intervale de timp în care va ninge viscolit. În Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 90…110 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă. Intensificări ale vântului vor mai fi și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 ianuarie) în Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze de 60…80 km/h”, se arată în mesajul ANM.

Dacă weekendul care va începe vine cu un nou episod de iarnă severă, de luni, 29 ianuarie, vremea se schimbă radical. Meteorologii spun că va fi mai cald decât în mod obișnuit pentru data din calendar, iar precipitațiile abundente vor prefera zonele din jumătatea nordică.

A fost utila pagina ?

Click pe stele pentru a vota

Media / 5. Voturi

Niciun vot momentan.

Știri despre construcții și dezvoltări imobiliare. Află tot ce se întâmplă în domeniul construcțiilor! Vezi știri din construcții și imobiliare!

Citește Acum